vineri, 9 aprilie 2010
Steve Chandler - 100 de cai spre automotivare
Transformă problemele în oportunităţi!
Steve Chandler, unul dintre cei mai renumiţi oratori motivaţionali ai momentului, ne dezvăluie un plan de acţiune care ne va ajuta să parcurgem drumul de la idee la succes, atât în plan personal, cât şi profesional. Metodele sale ne oferă motivaţia necesară pentru a depăşi temerile şi inhibiţiile ce stau în calea visurilor noastre.
100 de căi spre automotivare ne prezintă tot atâtea motive pentru a transforma o viaţă plină de griji într-o existenţă fericită. Vei învăţa cum să depăşeşti momentele în care te simţi prizonierul propriei tale vieţi şi să obţii controlul asupra propriului destin. Odată însuşite cele 100 de parabole, te vei afla mai aprope ca oricând de împlinirea personală. ,,Steve Chandler ne spune să alegem: ori continuăm să ne victimizăm, ori alegem să trăim la nivelul potenţialului nostru creator.” Wall Street Journal
Dale Carnegie spunea că există patru căi, şi numai patru, prin care putem avea contact cu lumea. Suntem evaluaţi şi clasificaţi în funcţie de ce facem, cum arătăm, ce spunem şi cum o spunem. Colecţia Cărţi Cheie a fost concepută întocmai pentru a vă ajuta să parcurgeţi aceste patru căi, dezvăluind secretele de succes ale celor mai avizaţi autori în materie. Un ghid esenţial pentru cei ce îşi doresc să îşi atingă scopurile propuse şi să aibă o viaţă fericită şi echilibrată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu