joi, 8 aprilie 2010

Jinny S. Ditzler - cel mai bun an


Dacă veţi găsi curajul, tăria şi disciplina de a acţiona, de a înfrunta marile provocări ale vieţii, atunci viaţa dumneavoastră va fi aşa cum aţi dorit dintotdeauna. Jinny S. Ditzler ne îndrumă de la gând la faptă şi ne învaţă cum să ne punem dorinţele în practică an după an şi să obţinem împlinirea personală, printr-un exerciţiu simplu, a cărui eficienţă uimitoare a fost dovedită în cei mai bine de 20 de ani de la iniţierea lui. Exerciţiul Cel mai bun an îşi propune să pătrundă în esenţa modului de a gândi şi de a acţiona al fiecăruia dintre noi şi să ne dea puterea de a accede la un nivel mai înalt de eficienţă şi succes personal. Printr-un proces de autodescoperire, pe durata a trei ore, vă puteţi evalua situaţia actuală, după care puteţi trece la planificarea unui nou an din viaţa voastră. Răspunzând la zece întrebări simple, veţi putea să vă clarificaţi ideile şi să vă pregptiţi pentru următorul an. Acesta poate începe în orice moment şi cu siguranţă va fi cel mai bun. La capătul exerciţiului individual, veţi avea în faţă un plan simplu, pe o singură pagină, care vă va ajuta să vă împliniţi dorinţele în anul pe care îl aveţi în faţă, dar şi în cei care vor urma.

Jinny Ditzler: Cartea cuprinde trei părţi: Prima parte este o introducere la principiile pe care se bazează programul Cel mai bun an şi prezintă experienţele câtorva participanţi la acest exerciţiu în decursul anilor. Partea a doua cuprinde cele zece întrebări, cărora le este dedicat câte un capitol cu explicaţii suplimentare acestea vă vor ajuta să răspundeţi la întrebări. Partea a treia este un caiet de lucru cu spaţii libere pentru răspunsurile la întrebări şi planul pentru următoarele 12 luni, plan care trebuie să aibă o singură pagină. Fiecare dintre noi are propriul său mod de a acţiona şi, de aceea, în funcţie de acesta, se poate alege una dintre următoarele variante de lucru: 1. Treceţi direct la Partea a treia şi începeţi să răspundeţi la cele zece întrebări. Dacă aveţi nevoie de lămuriri, citiţi acel capitol din Partea a doua care se referă la întrebarea la care vreţi să răspundeţi 2. Citiţi mai întâi Prima parte şi Partea a doua pentru a întelege mai bine despre ce este vorba; puteţi să notaţi pe o foaie de hârtie ce anume vă interesează mai mult. Când ati terminat, luaţi-vă un răgaz de trei ore, în care să răspundeţi la întrebările din Partea a treia. Indiferent de alegerea făcută, vă doresc succes!

Jinny Ditzler este profesoară. A predat la liceu, a fondat două creşe Montessori, s-a ocupat de organizarea şi pregătirea resurselor umane şi şi-a folosit experienţa în afaceri pentru a instrui directori executivi din S.U.A. şi Marea Britanie, unde a trăit mai mulţi ani. Acordă consultaţii consiliilor de directori în vederea schimbării mentalităţii din organizaţiile pe care le conduc. În 1980 a creat seminarul Best Year Yet (Cel mai bun an), care a atras mii de oameni din ambele ţări. I-a ajutat personal pe mulţi dintre ei şi a pregătit mai multe persoane pentru a conduce la rândul lor ateliere de lucru şi şedinţe de instruire. Bogata ei experienţă a fost o sursă de inspiraţie şi a impulsionat-o să scrie această carte. Ea şi soţul ei Tim au doi fii şi locuiesc în Aspen, Colorado.
Cel mai bun an

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu